CONFIGURÁŢIE, configuraţii, s.f. Formă exterioară a unui lucru; înfăţişare. ♦ Totalitatea relaţiilor dintre părţile unui sistem sau dintre mai multe sisteme de aceeaşi categorie. – Din fr. configuration, lat. configuratio.

CONFIGURÁŢIE s. 1. aspect, conformaţie, fizionomie, formă, înfăţişare, profil, structură, (rar) făptură. (~ unui continent.) 2. v. relief.

configuráţie s. f. → figuraţie

CONFIGURÁŢI//E ~i f. 1) Formă exterioară; aspect general; conformaţie; constituţie. 2) Ansamblu de relaţii externe între părţile componente ale unui complex. [Art. configuraţia; G.-D. configuraţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. configuration, lat. configuratio, ~onis

CONFIGURÁŢIE s. f. 1. formă exterioară a unui lucru; înfăţişare, aspect. ♢ totalitatea relaţiilor dintre mai multe sisteme sau dintre părţile unui sistem. 2. aşezare spaţială a constituenţilor unui atom sau ai unei molecule. 3. (astr.) conjuncţie a planetelor. (<fr. configuration, lat. configuratio)

CONFIGURÁŢIE s.f. Înfăţişare, formă exterioară a unui lucru. ♦ Totalitatea relaţiilor dintre mai multe sisteme sau dintre părţile unui sistem. [Gen. -iei. / cf. fr. configuration, lat. configuratio].