CONSTRẤNGERE, constrângeri, s.f. Acţiunea de a constrânge şi rezultatul ei; silire, obligare, forţare, somare. ♦ Asprime, rigoare. – V. constrânge.

CONSTRÂNGERE s. 1. forţare, obligare, silire, (livr.) somare, violentare, (înv.) asuprire, siluire. (~ cuiva să facă ceva.) 2. v. forţă. 3. v. coerciţie. 4. v. severitate.

constrângere s. f. → strângere

Constrangere interna de tip obsesional ce obliga la o conduita repetitiva ce are semnificatia unui sindrom patologic si care, daca nu este exercitata, antreneaza o crestere a angoasei. Uneori calificativul de compulsional se utilizeaza in locul celui de obsesiv.

CONSTRÂNGERE s.f. Acţiunea de a constrânge şi rezultatul ei, forţare. [< constrânge].

constrấngere s. f., g.-d. art. constrấngerii; pl. constrấngeri