CONTESTÁŢIE, contestaţii, s.f. Cale de atac prin care se face opunere la executarea unei hotărâri (judecătoreşti) sau prin care se cere anularea ei; (concr.) act întocmit în acest scop. ♦ Plângere îndreptata către un organ ierarhic superior împotriva actelor ilegale (sau considerate nedrepte) comise de organul ierarhic inferior, fapt pentru care se solicită revizuirea sau anularea hotărârii respective. – Din fr. contestation, lat. contestatio.

CONTESTÁŢIE s. (JUR.) întâmpinare. (A înaintat o ~ împotriva deciziei ...)

contestáţie s. f. (sil. -ţi-e), art. contestáţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. contestáţiei; pl. contestáţii, art. contestáţiile (sil. -ţi-i-)

CONTESTÁŢI//E ~i f. Plângere îndreptată împotriva unei hotărâri. [Art. contestaţia; G.-D. contestaţiei; Sil. -ţi-e] /<fr. contestation, lat. contestatio, ~onis

CONTESTÁŢIE s.f. (Jur.) Cerere de anulare a executării unei hotărâri pentru vicii de formă. ♦ Memoriu prin care se cere revizuirea sau anularea unui act, a unei măsuri etc. [Gen. -iei, var. contestaţiune s.f. / cf. fr. contestation, it. contestazione, lat. contestatio].

CONTESTÁŢIE s. f. plnâgere, obiecţie scrisă împotriva unei măsuri, a unei hotărâri judecătoreşti. ♢ memoriu adresat unui organ ierarhic superior prin care se cere revizuirea sau anularea unui act ilegal comis de organul ierarhic inferior. (<fr. contestation, lat. contestatio)