CURMÁ, curm, vb. I. I. 1. Tranz. (Despre sfori, frânghii, legături) A strânge tare, a pătrunde în carne; a strangula. 2. Tranz. A tăia un lemn de-a curmezişul. ♦ Tranz. şi refl. A (se) frânge, a (se) rupe. 3. Refl. (Despre oameni) A se apleca de mijloc. II. Fig. 1. Tranz. şi refl. A (se) întrerupe brusc; a (se) termina. ♦ A(-şi) pune capăt vieţii, zilelor; a (se) omorî. 2. Tranz. A încheia sau a întrerupe o conversaţie. – Cf. alb. k u r m u e.

A curma ≠ a spori

CURMÁ vb. v. reteza, tăia.

CURMÁ vb. 1. v. înceta. 2. v. întrerupe. 3. v. opri. 4. a întrerupe, a opri, (fig.) a reteza, a stăvili. (Nu poate ~ scandalul; i-a ~ vorba.) 5. a întrerupe, (fig.) a rupe. (A ~ tăcerea.)

curmá vb., ind. prez. 3 sg. şi pl. cúrmă, imperf. 3 sg. curmá; conj. prez. 3 sg. şi pl. cúrme

A SE CURMÁ mă curm intranz. 1) A se rupe în două sau în mai multe bucăţi (prin îndoire, lovire etc.); a se frânge. 2) rar A se îndoi de mijloc; a se apleca tare; a se frânge. 3) fig. A se opri brusc; a se frânge. 4) A ajunge la sfârşit; a se termina. Viaţa i s-a curmat. /Cuv. autoht.

A CURMÁ curm tranz. 1) A strânge tare pătrunzând. Legătură era prea strânsă, îi curma braţul. 2) rar (lemne) A desface de-a lungul prin tăiere; a despica. 3) fig. A face să înceteze (pentru un timp). ~ o discuţie. 4) A face să se curme. /Cuv. autoht.

curmă s.f. (reg.) ascuţiş, tăiş.