DEMÍTE, demít, vb. III. Tranz. A scoate pe cineva dintr-o demnitate, dintr-o funcţie etc.; a destitui, a concedia. – Din fr. démettre, lat. demittere.

DEMÍTE vb. v. destitui.

demíte vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. demít, 1 pl. demítem; conj. prez. 3 sg. şi pl. demítă; ger. demiţând; part. demís

A DEMÍTE demít tranz. (persoane) A forţa să-şi dea demisia. /<fr. démettre, lat. demittere

DEMÍTE vb. III. tr. A forţa (pe cineva) să-şi dea demisia; a destitui. [P.i. demít. / < lat. demittere, cf. fr. démettre].