DERANJÁ, deranjéz, vb. I. Tranz. 1. A strica rânduiala, ordinea unor obiecte; a răvăşi, a răscoli. ♢ Expr. A-şi deranja stomacul = a avea o indigestie. 2. Fig. A tulbura liniştea sau activitatea cuiva, a stânjeni, a stingheri, a incomoda pe cineva. ♦ Refl. (În formule de politeţe sau ir.) A se osteni. – Din fr. déranger.

DERANJÁ vb. 1. a răscoli, a răvăşi, a zăpăci, (reg.) a răntui, a rostopoli. (De ce mi-ai ~ hârtiile?) 2. a strica. (Să nu-mi ~ pieptănătura.) 3. v. defecta. 4. a incomoda, a încurca, a jena, a stingheri, a stânjeni, a supăra, a tulbura, (livr.) a conturba, a importuna, a inoportuna, (rar) a sinchisi, (pop.) a zăticni, (Mold. şi Bucov.) a zăhăi, (înv.) a sminti. (Te rog să nu-l ~ de la lucru; să nu fie ~ de nimeni.) 5. a perturba, a tulbura. (A ~ liniştea cuiva.) 6. v. strica. 7. a se obosi, a se osteni. (Nu era cazul să te ~ până la mine.)

deranjá vb., ind. prez. 1 sg. deranjéz, 3 sg. şi pl. deranjeáză, 1 pl. deranjăm; conj. prez. 3 sg. şi pl. deranjéze; ger. deranjând

A SE DERANJ//Á mă ~éz intranz. 1) (în formule de politeţe) A depune eforturi; a se obosi; a se strădui. 2) A-şi tulbura liniştea sau activitatea. 3) fig. A avea diaree. /<fr. déranger

A DERANJ//Á ~éz tranz. 1) (lucruri, încăperi etc.) A supune unui deranj, unei dezordini. 2) (persoane) A face să se deranjeze. /<fr. déranger

DERANJÁ vb. I. 1. tr. A răvăşi, a pune în neorânduială, în dezordine, a învălmăşi. 2. refl. (Fam.) A-şi strica stomacul; (spec.) a avea diaree. 3. tr. A tulbura, a stingheri, a incomoda (pe cineva). 4. refl. A se osteni pentru cineva. [P.i. 3,6 -jează, ger. -jind. / < fr. déranger].