DESPERÁ, despér, vb. I. 1. Intranz. A-şi pierde orice speranţă, a deznădăjdui. 2. Tranz. (Rar) A face pe cineva să-şi piardă nădejdile, răbdarea; a exaspera. [Prez. ind. şi: desperez. – Var.: disperá vb. I] – Din lat. desperare.

DESPERÁ vb. 1. v. deznădăjdui. 2. v. exaspera.

desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. şi pl. despéră/dispéră

desperá/disperá vb. (sil. mf. -spe-), ind. prez. 1 sg. despér/dispér, 3 sg. şi pl. despéră/dispéră

A DESPERÁ despér 1. intranz. A-şi pierde speranţa; a ajunge în stare de deznădejde; a deznădăjdui. 2. tranz. A face să-şi piardă speranţa; a aduce în stare de deznădejde; a deznădăjdui. [Var. a dispera] /<lat. disperare

DESPERÁ vb. I. intr. A-şi pierde speranţa, a deznădăjdui. [P.i. despér şi (rar) -rez, var. dispera vb. I. / < lat. desperare, cf. it. disperare, fr. désespérer].