DEZORIENTÁRE, dezorientări, s.f. Faptul de a fi dezorientat, starea celui dezorientat; nesiguranţă, şovăială; descumpănire. [Pr.: -ri-en-] – V. dezorienta.

DEZORIENTÁRE s. 1. derutare, descumpănire. (~ cuiva.) 2. derută, descumpănire, încurcătură, nedumerire, perplexitate, zăpăceală, (livr.) bulversare, debusolare, deconcertare. (Stare de ~.)

dezorientáre s. f. (sil. -ri-en-; mf. dez-), g.-d. art. dezorientării; pl. dezorientări

DEZORIENTÁRE s.f. Acţiunea de a dezorienta şi rezultatul ei; descumpănire, uluire, deconcertare. [Pron. -ri-en-. / < dezorienta].