DIMINUÁ, diminuéz, vb. I. Tranz. şi refl. . A face să devină sau a deveni mai mic (din punct de vedere cantitativ, calitativ, intensiv etc.); a (se) micşora, a scădea. [Pr.: -nu-a] – Din fr. diminuer, lat. diminuere.

A diminua ≠ a amplifica, a argumenta, a mări

A se diminua ≠ a se intensifica, a exagera, a (se) majora, a (se) mări

DIMINUÁ vb. 1. v. reduce. 2. a (se) micşora, a (se) reduce, a (se) uşura. (S-a ~ încărcătura unei corăbii.) 3. v. atenua. 4. v. scădea.

diminuá vb. (sil. -nu-a), ind. prez. 1 sg. diminuéz; 3 sg. şi pl. diminueáză; conj. prez. 3 sg. şi pl. diminuéze (sil. -nu-e-); ger. diminuând (sil. -nu-ând)

A DIMINU//Á ~éz tranz. A face să se diminueze; a micşora; a reduce; a împuţina; a scădea; a descreşte. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere

A SE DIMINU//Á se ~eáză intranz. A deveni mai mic la număr, dimensiune sau intensitate; a se micşora; a se împuţina; a scădea; a se reduce; a descreşte. [Sil. -nu-a] /<fr. diminuer, lat. diminuere

DIMINUÁ vb. I. tr., refl. A (se) micşora, a descreşte, a scădea. [Pron. -nu-a, p.i. -uez, 3,6 -uează, ger. -uând. / cf. lat. diminuere, fr. diminuer].