DISPÚNE, dispún, vb. III. 1. Tranz. A hotărî, a decide; a ordona. 2. Intranz. A avea la dispoziţie, a avea posibilitatea de a utiliza ceva sau pe cineva după propria dorinţă. 3. Intranz. A ieşi învingător într-o competiţie sportivă, într-un meci; a învinge. 4. Tranz. A aşeza într-o anumită ordine; a aranja. 5. Refl. A căpăta o bună dispoziţie, a deveni vesel; a se înveseli. – Din fr. disposer, lat. disponere (după pune).

A se dispune ≠ a se indispune, a se întrista

DISPÚNE vb. 1. v. ordona. 2. decreta. 3. v. aranja. 4. v. întrece. 5. v. distra. 6. v. avea.

dispúne vb. → pune

A SE DISPÚNE mă dispún intranz. A căpăta o bună dispoziţie; a deveni vesel; a se înveseli. /<fr. disposer, lat. disponere

A DISPÚNE dispún 1. tranz. 1) (soluţii, persoane etc.) A alege cu fermitate; a hotărî. 2) A cere în mod autoritar şi oficial; a porunci; a ordona; a comanda. 3) (obiecte, fiinţe) A aşeza într-o anumită ordine; a aranja; a orândui; a rândui; a ordona. 2. intranz. 1) A se folosi după bunul plac. 2) A repurta o victorie într-o competiţie sportivă; a învinge; a birui. /<fr. disposer, lat. disponere

DISPÚNE vb. III. 1. tr. A hotărî, a decide; a ordona. 2. intr. A avea la dispoziţie; a avea posibilitatea de a decide după plac. 3. intr. A învinge într-o competiţie sportivă. 4. tr. A aşeza, a pune într-o anumită ordine. 5. refl. A căpăta bună dispoziţie, a se înveseli. [P.i. dispún, conj. -nă. / după fr. disposer, lat. disponere].