DOBORÎ́, dobór, vb. IV. Tranz. 1. A da jos, a culca, a răsturna, a dărâma (la pământ). 2. A face să se desprindă şi să cadă din locul unde este fixat, atârnat, agăţat. ♦ A face să cadă o fiinţă sau un obiect care zboară sau pluteşte în aer. 3. A înfrânge, a supune, a distruge, a răpune pe cineva. ♦ Fig. A nimici, a desfiinţa, a stârpi, a lichida o stare de lucruri, o situaţie etc. ♦ Fig. A birui, a copleşi. L-a doborât suferinţa. 4. (Sport) A depăşi cel mai bun rezultat anterior, a bate recordul existent. – Cf. o b o r î.

DOBORÎ vb. v. ajunge, birui, copleşi, covârşi, cuprinde, împovăra, înfrânge, învinge, năpădi, podidi, prinde, răzbi, toropi.

DOBORÎ vb. 1. a arunca, a azvârli, a culca, a dărâma, a întinde, a lungi, a prăbuşi, a prăvăli, a răsturna, a trânti, (pop. şi fam.) a aşterne, (pop.) a păli, (înv. şi reg.) a răntuna, (înv.) a oborî, a poligni, (fig.) a secera. (Cu un pumn l-a ~ la pământ.) 2. v. culca.

doborî́ vb., ind. prez. 1 sg. dobór, 3 sg. şi pl. doboáră, imperf. 3 sg. doborá; conj. prez. 3 sg. şi pl. doboáre

A DOBORÎ́ dobór tranz. (obiecte, fiinţe în poziţie verticală) A culca la pământ; a prăvăli. /<sl. do oboriti