CULCÁ, culc, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A (se) întinde, a (se) aşeza în poziţie orizontală (spre a dormi, a se odihni sau a face să adoarmă sau să se odihnească). ♢ Expr. (Refl.) A se culca pe-o ureche (sau pe urechea aceea) = a nu se sinchisi de nimic, a fi nepăsător. Culcă-te sau poţi să te culci pe o (sau pe acea) ureche = ia-ţi nădejdea; e în zadar să mai păstrezi vreo speranţă. ♦ Refl. recipr. (Fam.) A avea raporturi sexuale cu cineva. ♦ Tranz. A adăposti peste noapte; a găzdui. ♦ A pune pe cineva să se întindă sau a se întinde la pământ cu faţa în jos (în cadrul unor exerciţii militare). 2. Tranz. A pune, a aşeza un obiect, o parte a corpului etc. pe ceva sau pe cineva. 3. Tranz. (În expr.) A culca la pământ = a doborî; a ucide. ♦ Refl. (Despre plante) A se pleca, a se îndoi spre pământ. – Lat. collocare.

A (se) culca ≠ a (se) deştepta, a (se) scula

CULCÁ vb. v. apune, asfinţi, coborî, dispă-rea, pieri, pleca.

CULCÁ vb. 1. a se întinde, a se lungi, a se trânti, (înv.) a se tinde. (S-a ~ puţin după-amiază.) 2. a (se) aşeza, a (se) aşterne, a (se) întinde, a (se) lungi, a (se) pune. (Se ~ la pământ.) 3. v. doborî. 4. a doborî, a tăvăli, (pop.) a pologi. (~ iarba în picioare.) 5. v. apleca.

culcá vb., ind. prez. 1 sg. culc, 3 sg. şi pl. cúlcă

A SE CULCÁ mă culc intranz. 1) A se întinde pentru a se odihni sau a dormi. 2) pop. A avea relaţii sexuale (cu cineva). 3) (despre semănături, iarbă etc.) A se apleca la pământ luând o poziţie (aproape) orizontală (din cauza vântului sau a ploii); a se poligni; a se pologi; a se pătuli. /<lat. collocare

A CULCÁ culc tranz. 1) A face să se culce. 2) (obiecte, corpuri) A aşeza întinzându-l sau răsturnându-l. ♢ ~ la pământ a) a doborî; b) a omorî. 3) A adăposti peste noapte; a primi cu dormitul. /<lat. collocare