DUH, duhuri, s.n. 1. (În superstiţii) Fiinţă supranaturală, imaterială; arătare, strigoi, stafie. ♢ Sfântul Duh = una dintre cele trei ipostaze sub care este înfăţişată trinitatea divină în creştinism. ♦ Spirit rău, drac, diavol. 2. Suflet, spirit (al unei fiinţe). ♦ (Înv.) Respiraţie, suflare, răsuflare. ♢ Loc. adv. Într-un duh = foarte repede. ♢ Expr. A-şi da duhul = a muri. ♦ (Înv.) Duhoare. 3. Capacitate intelectuală, minte, inteligenţă; umor, spirit. ♢ Loc. adj. De duh = spiritual, inteligent. Cu (sau plin de) duh = cu spirit, inteligent, subtil, spiritual. ♢ Expr. Sărac cu duhul = prost, naiv, simplu. ♦ Fig. Idee, aspiraţie. 4. (Înv.) Caracter, fire, natură, temperament. ♢ Loc. adv. Cu duhul blândeţii = blând, binevoitor. ♦ Notă caracteristică, specific. ♦ Sens adevărat al unui text, esenţă; intenţie. – Din sl.duhŭ.

DUH s. 1. v. fantomă. 2. (BIS.) spirit. (Sfântul ~.) 3. v. spirit. 4. v. haz.

DUH s. v. apucătură, calcul, caracter, comportament, comportare, conduită, deprindere, deşteptăciune, duhoare, fire, gând, idee, infecţie, intelect, inteligenţă, intenţie, împuţiciune, judecată, maniere, miasmă, minte, moravuri, natură, năravuri, obiceiuri, plan, pricepere, proiect, purtare, putoare, raţiune, răsuflare, respiraţie, socoteală, spirit, suflare, temperament.

duh s. n., pl. dúhuri

DUH ~uri n. 1) (în superstiţii) Fiinţă imaginară, creată de fantezie, care provoacă spaimă; fantomă; spirit; vedenie; nălucă; arătare; stafie. 2) Latura psihică a omului; suflet. 3) Facultate mintală; minte. ♢ Sărac cu ~ul naiv. Vorbă de ~ vorbă spirituală. 4) înv. Proces fiziologic prin care organismul foloseşte oxigenul şi elimină bibxidul de carbon pentru întreţinerea vieţii; răsuflare; respiraţie. ♢ A-şi da ~ul a muri. Într-un ~ într-un suflet; într-o fugă. 5) înv. Fel de a fi al omului; caracter; fîre; natură. /<sl. duhu