ERÉS, eresuri, s.n. Credinţă în forţe miraculoase, supranaturale; concepţie falsă (transformată în deprindere); prejudecată, superstiţie, eroare. ♦ Fig. Ceea ce se abate de la concepţiile comune (ale unei societăţi); p. ext. rătăcire, păcat. – Din sl. eresĩ.

ERÉS s. v. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greşeală, păcat, prejudecată, superstiţie, vină, vinovăţie.

ERÉS s. (BIS.) erezie, (rar) necredinţă, (înv.) minciună. (A comite un ~.)

erés s. n., pl. erésuri