EVIDENŢIÁ, evidenţiez, vb. I. 1. Refl. şi tranz. A ieşi sau a scoate în evidenţă; a (se) deosebi, a (se) distinge, a (se) remarca. 2. Tranz. A recunoaşte oficial meritele sau succesele obţinute în muncă de cineva. [Pr.: -ţi-a] – Din evidenţă.

A evidenţia ≠ a ascunde, a masca

EVIDENŢIÁ vb. 1. v. profila. 2. v. contura. 3. v. re-marca. 4. v. afirma. 5. v. accentua. 6. a reieşi, a se reliefa. (Se ~ un anumit patos în poezia lui.)

evidenţiá vb. (sil. -ti-a), ind. prez. 1 sg. evidenţiéz, 3 sg. şi pl. evidenţiáză, 1 pl. evidenţiém (sil. -ţi-em); conj. prez. 3 sg. şi pl. evidenţiéze; ger. evidenţiínd (sil. -ţi-ind)

A SE EVIDENŢI//Á mă ~éz intranz. (despre persoane şi despre manifestările lor) A se manifesta în mod deosebit; a se distinge; a se remarca; a se afirma; a se impune; a se ilustra; a se excela; a bria; a străluci. /Din evidenţă

A EVIDENŢI//Á ~éz tranz. 1) A face să se evidenţieze; a scoate la iveală; a reliefa; a remarca; a vădi; a decela. 2) (meritele sau succesele unei persoane) A recunoaşte în mod oficial. /Din evidenţă

EVIDENŢIÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) distinge, a (se) remarca. 2. tr. A sublinia, a face ca un lucru să apară clar; a pune în evidenţă. [Pron. -ţi-a, p.i. 3,6 -iază, ger. -iind. [< evidenţă].