FRẤNGE, frâng, vb. III. 1. Tranz. A rupe (în două) un obiect prin lovire, îndoire sau apăsare puternică. ♦ A fractura un os, p. ext. un membru al corpului. ♢ Expr. A-şi frânge gâtul = a) a muri într-un accident; b) a-şi compromite situaţia prin întreprinderi riscante. A frânge (cuiva) gâtul = a omorî pe cineva. A-şi frânge mâinile = a-şi împreuna mâinile şi a-şi îndoi cu putere degetele (ca expresie a durerii, a deznădejdii, etc.). A frânge (sau, refl., a i se frânge) cuiva inima = a (se) mâhni peste măsură; a (se) înduioşa până la lacrimi. ♦ Refl. (Despre o masă de apă, despre valuri) A se lovi (de mal, de stânci, etc.), împrăştiindu-se în valuri mici. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) îndoi, a (se) apleca de mijloc. 3. Tranz. Fig. A înfrânge, a învinge; a birui (în luptă). – Lat. frangere.

FRÂNGE vb. v. bate, birui, curma, înceta, înfrânge, întrece, întrerupe, învinge, opri.

FRÂNGE vb. 1. a rupe, (înv.) a înfrânge. (A frânge în două pâinea; a frânge o creangă.) 2. v. rupe. 3. v. fractura. 4. v. îndoi. 5. v. extenua. 6. v. întrerupe.

frânge vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. frâng, imperf. 3 sg. frângeá, perf. s. 1 sg. frânséi, 1 pl. frânserăm; part. frânt

A SE FRÂNGE mă frâng intranz. 1) (despre obiecte tari) A se rupe în două sau în mai multe bucăţi. 2) (despre persoane) A se îndoi de la mijloc; a se apleca tare. 3) (despre valuri) A se desface împrăştiindu-se (prin lovirea de un obstacol). 4) fig. A se opri brusc; a se curma. /<lat. frangere

A FRÂNGE frâng tranz. 1) (obiecte tari) A face să se frângă. 2) (oase) A supune unei leziuni prin acţiunea violentă a unei forţe; a rupe; a fractura. 3) A supune voinţei sale. /<lat. frangere