FRACTURÁ, fracturez, vb. I. Tranz. şi refl. A(-şi) frânge, a(-şi) rupe un os, p.ext. un membru al corpului; a produce sau a suferi o fractură. – Din fr. fracturer.

FRACTÚRĂ, fracturi, s.f. 1. (Med.) Ruptură a unui os sau a unui cartilaj, p.ext. a unui membru al corpului. 2. (Tehn.) Suprafaţă neregulată rezultată la ruperea sau la spargerea unui obiect. ♦ (Geol.) Falie. – Din fr. fracture, lat. fractura.

FRACTURÁ vb. (MED.) a (-şi) frânge, a(-şi) rupe. (Şi-a ~ un os.)

FRACTÚRĂ s. (MED.) ruptură, (pop.) frântură. (~ unui os, a unui membru.)

fracturá vb., ind. prez. 1 sg. fracturéz, 3 sg. şi pl. fractureáză

fractúră s. f., g.-d. art. fractúrii; pl. fractúri

FRACTÚR//Ă ~i f. 1) Leziune constând în ruperea unui os sau a unui membru. 2) Loc al acestei leziuni. 3) Ruptură în scoarţa terestră apărută ca urmare a mişcărilor tectonice verticale; falie. /<fr. fracture, lat. fractura

A FRACTUR//Á ~éz tranz. (oase sau membre) A supune unei leziuni prin acţiunea violentă a unei forţe; a frânge; a rupe. /<fr. fracturer

FRACTURÁ vb. I. tr., refl. A(-şi) rupe, a(-şi) frânge un os; (p. ext.) un membru al corpului. [< fr. fracturer].

FRACTÚRĂ s.f. Ruptură a unui os, (p. ext.) a unui membru al corpului. ♦ Suprafaţă neregulată care apare la ruperea sau spargerea unui obiect. ♦ Falie. [< fr. fracture, cf. lat. fractura < frangere – a rupe].