FUNDĂTÚRĂ, fundături, s.f. Stradă, drum, uliţă care se înfundă, fiind închisă la un capăt prin construcţii sau printr-un taluz; fundac. – [În]funda + suf. -ătură.

FUNDĂTÚRĂ s. v. alee.

fundătúră s. f., g.-d. art. fundătúrii; pl. fundătúri

FUNDĂTÚR//Ă ~i f. 1) Drum închis la un capăt (care întrerupe continuitatea circulaţiei). 2) Parte a unei localităţi aflată departe de centru. 3) Localitate izolată, aflată într-un loc adâncit, închis de jur împrejur (de păduri, dealuri etc.). 4) Loc în adâncul unei păduri. /a [în]funda + suf. ~ătură