GHÍMPE, ghimpi, s.m. I. 1. Fiecare dintre prelungirile tari şi ascuţite care cresc pe tulpina, pe ramurile sau pe alte părţi ale unor plante; spin¹. ♢ Expr. A avea (sau a simţi) un ghimpe la (sau în) inimă (sau în cuget) = a avea un necaz, o supărare sau o nemulţumire (nedestăinuită nimănui). A sta (sau a şedea ca) pe ghimpi = a nu mai avea răbdare, a fi extrem de nerăbdător. 2. Fiecare dintre ţepii care acoperă corpul unor animale (în special corpul ariciului). II. 1. (Bot.; pop.) Scaiete. 2. Compus: ghimpe-pădureţ = arbust totdeauna verde, cu ramurile lăţite şi terminate printr-un spin, cu flori mici, verzi şi cu fructe în formă de boabe roşii (Ruscus aculeatus). III. (Art.) Numele a două dansuri populare româneşti; melodie după care se execută fiecare dintre aceste dansuri. – Cf. alb. g j ë m p.

GHÍMPE s. v. holeră, scai.

GHÍMPE s. 1. v. ciulin. 2. v. scaiete. 3. (BOT.; Ruscus aculeatus) (reg.) merişor. 4. v. spin. 5. v. ţeapă.

ghímpe (bot. ) s. m., pl. ghimpi

GHÍMP//E ~i m. 1) Formaţie cu vârf ascuţit şi înţepător, care creşte pe tulpina, pe ramurile, mai rar pe frunzele şi pe fructele unor plante; spin. ♢ A sta (sau a şedea) ca pe ~i a nu mai avea răbdare (să aştepte). 2) fig. Gând care necăjeşte; rană sufletească. ♢ A avea (sau a simţi) un ~ la (sau în) inimă a avea o durere ascunsă. 3) Ac sau fir de păr aspru şi ascuţit de pe corpul unor animale (arici, porci-spinoşi etc.); ţeapă. 4) Plantă erbacee având frunzele sau capitulele prevăzute cu o astfel de formaţie ascuţită. ♢ ~ pădureţ arbust cu ramuri ascuţite, având frunze persistente, flori mici şi fructe în formă de boabe roşii. /Cuv. autoht.