DANS, dansuri, s.n. 1. Ansamblu de mişcări ritmice, variate ale corpului omenesc, executate în ritmul unei melodii şi având caracter religios, de artă sau de divertisment. Dans ritual. Dans popular. Dans de caracter. Dans de salon. Dans modern. Dans clasic (sau academic) = ansamblu de mişcări artistice convenţionale care constituie baza tenhică a coregrafiei, a spectacolelor de balet etc. 2. Acţiunea de a dansa. Îi place muzica şi dansul. 3. (În sintagma) Dans macabru = temă alegorică simbolizând egalitatea în faţa morţii prin reprezentarea unui schelet cu coasa în mână care atrage în horă oameni de diferite vârste şi condiţii sociale şi-i omoară. 4. (În sintagma) Dansul albinelor = mijloc de semnalizare prin care albinele, făcând anumite mişcări, îşi comunică găsirea unei surse de hrană, direcţia şi distanţa acestei surse. [Var.: (pop.) danţ s.n.] – Din fr. danse. Cf. it. d a n z a, germ. T a n z.

DÂNS pr. El (cu o nuanţă emfatică): se mira toată lumea de învăţătura dânsului Isp. [Contras din de-îns]. (Dicţionar universal al limbei române, ed. 8, de Lazăr Şăineanu).

DANS s. joc. (înv.) salt, săltare, săltătură. (Un ~ popular.)

dans s. n., pl. dánsuri

DANS ~uri n. 1) Mijloc artistic de exprimare a unui mesaj printr-o succesiune de mişcări ritmice, plastice şi expresive ale corpului, executate în ritmul unei melodii. 2) Tehnică de executare a unor astfel de mişcări. Lecţii de ~. 3) Muzică după care se execută astfel de mişcări. 4) : ~ul albinelor mijloc de semnalizare al albinelor, constând din anumite mişcări, prin care îşi comunică găsirea unei surse de hrană, direcţia şi distanţa la care se află aceasta. /<fr. danse, germ. Tanz

DANS s.n. Serie de mişcări ritmice, expresive ale corpului, executate în tactul unei melodii. [< fr. danse, cf. it. danza, germ. Tanz].