GHINTUÍ, ghintuiesc, vb. IV. Tranz. 1. A prevedea cu ghinturi (1) ţeava unei arme de foc, a executa ghinturi la o ţeavă a unei arme de foc. 2. A fereca (1) cu ghinturi (2) un buzdugan, o ghioagă etc. – Ghint + suf. -ui.

ghintuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. ghintuiésc, imperf. 3 sg. ghintuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. ghintuiáscă

A GHINTU//Í ~iésc tranz. 1) (ţevi ale armelor de foc) A înzestra cu ghinturi. 2) (arme albe) A fereca cu ghinturi. /ghint + suf. ~ui