GLOÁTĂ, gloate, s.f. 1. (Depr.) Mulţime (pestriţă) de oameni strânşi la un loc; buluc, adunătură. 2. (În orânduirea feudală) Unitate de infanterie alcătuită din ţărani. – Din sl. glota.

GLOÁTĂ s. v. colectivitate, masă, mulţime.

GLOÁTĂ s., adv. 1. s. v. ceată. 2. adv. v. buluc. 3. s. mulţime, norod, plebe, popor, prostime, vulg, (înv. şi reg.) poporime, (înv.) calabalâc. (Ce s-a strâns atâta ~?) 4. s. (depr.) adunătură, scursură, strânsură, şleahtă, (Ban.) zbor. (Nu e decât o ~ de neisprăviţi.) 5. s. (MIL., IST.) (înv.) holotă, tabără. (Pedestrimea rurală se numea în trecut şi ~.)

gloátă s. f., g.-d. art. gloátei; pl. gloáte

GLOÁT//Ă ~e f. 1) Mulţime mare de oameni, strânşi într-un loc, în dezordine. 2) Totalitate a oamenilor simpli; prostime. 3) (în Moldova şi în Muntenia medievală) Ceată de pedestraşi, formată din ţărani. /<sl. glota