GRÁNIŢĂ, graniţe, s.f. Limită care desparte două state; frontieră, hotar, limită teritorială. ♢ Peste (sau dincolo de) graniţă = în străinătate. ♦ P. gener. Fig. Limită, margine. – Din bg., scr. granica.

GRÁNIŢĂ s. 1. v. frontieră. 2. v. limită.

grániţă s. f., g.-d. art. grániţei; pl. grániţe

GRÁNIŢ//Ă ~e f. 1) Linie de demarcaţie naturală sau convenţională care desparte diferite ţări; frontieră; hotar. ♢ Peste (sau dincolo de) ~ într-o ţară străină. De peste ~ dintr-o ţară străină. 2) fig. Punctul cel mai îndepărtat; margine; hotar. [G.-D. graniţei] /<bulg., sb. granica

GRANITA s. f. Suc de fructe care se serveşte cu bucĂ?ţi de gheaţĂ?. -Din it. Granita