HĂRĂZÍ, hărăzesc, vb. IV. Tranz. 1. A stabili, a hotărî (ceva) dinainte, în vederea unui scop; a destina (1). ♦ (Înv.) A dedica, a închina. 2. (Înv.) A face cuiva un dar, o cinste, o donaţie; a acorda un drept, un privilegiu, un titlu, o distincţie. – Din sl. harizati.

HĂRĂZÍ vb. 1. a da, a destina, a hotărî, a meni, a orândui, a predestina, a rândui, a sorti, a ursi, (rar) a predetermina, a preursi, (pop.) a noroci, a scrie, a soroci, (înv.) a tocmi, (fig.) a rezerva. (Ce ne-a ~ soarta?) 2. v. predestina. 3. v. destina. 4. v. consacra.

hărăzí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. hărăzésc, imperf. 3 sg. hărăzeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. hărăzeáscă

A HĂRĂZ//Í ~ésc tranz. 1) (despre soartă, destin, ursită etc.) A determina în prealabil ca având un caracter inevitabil; a predestina; a sorti; a ursi. 2) înv. A destina din timp în semn de omagiu; a închina; a dedica; a consacra. 3) înv. (titluri, posturi, distincţii, privilegii etc.) A acorda din timp printr-un angajament. /< sl. harizati