HOT s.n. Curent în muzica de jaz caracterizat printr-o sonoritate amplă. [Pr.: hat] – Cuv. engl.

HOŢ, HOÁŢĂ, hoţi, hoaţe, s.m. şi f. 1. Persoană care fură. ♦ (Adjectival) Care fură; (cu sens atenuat) viclean. 2. (Fam.) Om ştrengar, şiret. – Et. nec.

HOŢ s. v. ştrengar.

HOŢ s. 1. pungaş, (astăzi rar) prădător, (înv. şi reg.) lotru, (reg.) furător, robalău, (înv.) chesăgiu, fur, prădaş, războinic, (fam.) coţcar, (arg.) manglitor, şut, şutitor, teşcar. (~ de buzunare.) 2. v. escroc.

hoţ s. m., pl. hoţi

HOŢ ~i m. 1) Persoană care fură. 2) şi adjectival fam. Fiinţă şireată şi poznaşă; viclean; şiret; şmecher. /Orig. nec.

HOT adj. invar. (Anglicism) Fierbinte, arzător; (fig.) înflăcărat. [< engl. hot].

hot¹, hoturi, s.n. (reg.) Bucium făcut din coajă de salcie; hurgoi, furnoi, dârlă, drâmboi.

hot², hoturi, s.n. (reg.) Bucată.