HOTĂRẤRE, hotărâri, s.f. 1. Faptul de a (se) hotărî; fermitate în conduită, în atitudinea cuiva; ceea ce hotărăşte cineva; decizie. ♢ Loc. adj. (Rar) De hotărâre = ferm, neşovăitor. ♢ Loc. adv. Cu hotărâre sau cu toată hotărârea = în mod hotărât, fără şovăială. Cu hotărâre = fără îndoială, sigur. 2. Dispoziţie a unei autorităţi. ♦ Sentinţă judecătorească. 3. Act adoptat de organele de conducere ale unor organizaţii, partide etc. în urma unor dezbateri şi a aprobării date de majoritatea membrilor prezenţi. – V. hotărî.

HOTĂRÂRE s. 1. v. dispoziţie. 2. fixare, precizare, stabilire. (~ unui nou termen.) 3. v. voinţă. 4. decizie. (Vom lua mâine o ~ definitivă.) 5. v. decizie. 6. v. sentinţă. 7. dârzenie, fermitate, intransigenţă, neclintire, neînduplecare, nestrămutare, neşovăire, statornicie, (livr.) decizie, (înv.) nepreget, (fig.) inflexibilitate. (O ~ de granit.) 8. v. fermitate.

hotărâre s. f., g.-d. art. hotărârii; pl. hotărâri

HOTĂRÂR//E ~i f. 1) v. A HOTĂRÎ şi A SE HOTĂRÎ. 2) Dispoziţie a unui organ oficial; decizie. 3) Act în care este fixată o asemenea dispoziţie. 4) Îndrăzneală în acţiuni; fermitate. [G.-D. hotărârii] /v. a hotărî