IDEALÍSM s.n. 1. Orientare în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conştiinţa, gândirea ca factor primordial, iar materia, natura, existenţa ca factor secund, derivat. ♢ Idealism obiectiv = idealism care concepe factorul spiritual pus la baza existenţei ca o realitate de sine stătătoare, independentă de conştiinţa individuală. Idealism subiectiv = idealism care identifică spiritul cu conştiinţa individuală, negând existenţa independentă de aceasta a realităţii materiale. Idealism absolut = idealism care admite identitatea spirituală cu realitatea obiectivă. 2. (Rar) Caracterul omului idealist (2). [Pr.: -de-a-] – Din fr. idéalisme.

idealísm s. n. (sil. -de-a-)

IDEALÍSM n. 1) (în opoziţie cu materialism) Orientare în filozofie care consideră spiritul, ideea, conştiinţa ca factor prim, iar existenţa, materia, natura ca factor secund. 2) rar Atitudine determinată de urmărirea dezinteresată a unui ideal. [Sil. -de-a] /<lat. idealismus, fr. idéalisme

IDEALÍSM s.n. 1. Orientare fundamentală în filozofie, opusă materialismului, care consideră spiritul, conştiinţa, ideea drept factor primordial, iar materia, natura, existenţa ca factor secund. 2. (Rar) Urmărire dezinteresată a unui ideal. [Pron. -de-a-. / < fr. idéalisme].