IMITÁ, imít, vb. I. Tranz. 1. A adopta întocmai felul de gândire, de comportare etc. al cuiva; a lua pe cineva ca de exemplu. ♦ A reproduce felul de a vorbi, de a cânta sau gesturile caracteristice ale cuiva. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist, al unui scriitor etc. ♦ A reproduce cu fidelitate; a copia. – Din fr. imiter, lat. imitari.

IMITÁ vb. 1. (înv.) a (se) pildui. (Îl ~ în toate.) 2. v. mima. 3. a copia, (depr.) a pastişa. (~ stilul lui...)

imitá vb., ind. prez. 1 sg. imít, 3 sg. şi pl. imítă

A IMITÁ imít tranz. 1) (felul de a fi, de a gândi şi de a acţiona al cuiva) A lua drept model; a adopta în mod servil; a copia. 2) (gesturile, felul de a vorbi sau de a cânta) A reproduce cu măiestrie (provocând efecte comice); a copia. 3) (opera, stilul sau felul de a lucra al unui autor) A accepta în calitate de model; a considera ca fiind demn de urmat. /<fr. imiter, lat. imitari

IMITÁ vb. I. tr. 1. A face (sau a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva. ♦ A reproduce vorba, gesturile cuiva; a maimuţări. 2. A lua ca model opera sau felul de a lucra al unui artist sau al unui scriitor. ♦ A reproduce cu fidelitate, a copia. [P.i. 1 imít, -tez, 3,6 -tă. / < fr. imiter, cf. it. imitare, lat. imitari].