INDULGÉNŢĂ, (2) indulgenţe, s.f. 1. Atitudine îngăduitoare faţă de greşeli; toleranţă, îngăduinţă, bunătate. 2. Iertare totală sau parţială a păcatelor pe care Biserica catolică o acordă credincioşilor ei în schimbul unei sume de bani; (concr.) document ce conţine textul rugăciunilor care trebuie spuse pentru a obţine această iertare. – Din fr. indulgence, lat. indulgentia.

Indulgenţă ≠ exigenţă

INDULGÉNŢĂ s. 1. v. iertare. 2. v. îngăduinţă.

indulgénţă s. f., g.-d. art. indulgénţei; (hârtii) pl. indulgénţe

INDULGÉNŢ//Ă ~e f. 1) Caracter indulgent. 2) Atitudine indulgentă; uşurinţă de a ierta; îngăduinţă. 3) (în biserica catolică) Iertare totală sau parţială a păcatelor acordată credincioşilor în schimbul unei sume de bani. /<fr. indulcence, lat. indulcentia

INDULGÉNŢĂ s.f. 1. Atitudine îngăduitoare faţă de greşeli; toleranţă, îngăduinţă, bunătate. 2. Document dat de papă pentru iertarea păcatelor credincioşilor în schimbul unei sume de bani. [Cf. fr. indulgence, lat. indulgentia].