INFAMÍE, infamii, s.f. Caracterul a ceea ce este infam; (concr.) faptă sau vorbă infamă; ticăloşie, josnicie, mârşăvie. ♢ Expr. A ţintui (sau a pune pe cineva) la stâlpul infamiei = a supune (pe cineva) oprobiului public; a condamna, a înfiera (pe cineva). – Din fr. infamie, lat. infamia.

INFAMÍE s. v. ticăloşie.

infamíe s. f., art. infamía, g.-d. art. infamíei; pl. infamíi, art. infamíile

INFAMÍ//E ~i f. 1) Caracter infam; ticăloşie; josnicie; nemernicie. 2) Faptă de om infam; ticăloşie; mârşăvie; ignominie. ♢ Stâlpul ~ei loc unde în trecut erau ţinuţi legaţi infractorii şi criminalii, pentru a putea fi dezaprobaţi şi loviţi de mulţime. A ţintui la stâlpul ~ei a supune oprobriului public; a înfiera. [G.-D. infamiei] /<fr. infamie, lat. infamia

INFAMÍE s.f. Caracterul a ceea ce este infam; ticăloşie, josnicie, nemernicie. ♢ Stâlpul infamiei = loc unde erau ţinuţi infractorii şi criminalii legaţi pentru a putea fi loviţi de mulţime. ♢ A ţintui la stâlpul infamiei = a supune oprobriului public, a înfiera. [Gen. -iei. / < fr. infamie, it., lat. infamia].