IUBÍ, iubesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. recipr. A fi îndrăgostit, a simţi o mare afecţiune pentru o persoană de sex opus. ♦ Refl. recipr. A avea relaţii sexuale cu o persoană de sex opus. 2. Tranz. şi refl. recipr. A ţine extrem de mult la cineva sau la ceva. 3. Tranz. A-i plăcea să... – Din sl. ljubiti.

A (se) iubi ≠ a (se) urî

A iubi ≠ a urî

A se iubi ≠ a se urî

IUBÍ vb. v. dori, jindui, pofti, râvni, voi, vrea.

IUBÍ vb. 1. a (se) îndrăgi, a (se) plăcea, (înv.) a (se) libovi. (L-a ~ de cum l-a văzut.) 2. (pop.) a se drăgosti. (Se ~ cu ea.) 3. v. plăcea.

iubí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. iubésc, imperf. 3 sg. iubeá; conj. prez. 3 sg. şi pl. iubeáscă

A SE IUB//Í mă ~ésc intranz. A avea relaţii de dragoste (cu cineva); a se drăgosti. /<sl. ljubiti

A IUB//Í ~ésc tranz. 1) (persoane de sex opus) A trata cu sentimente de dragoste. 2) A trata cu un deosebit ataşament sufletesc. A-şi ~ ţara. A-şi ~ mama. /<sl. ljubiti