JUSTÍŢIE s.f. 1. Totalitatea organelor de jurisdicţie dintr-un stat; ansamblul legilor şi al instanţelor judecătoreşti; sistemul de funcţionare a acestor instanţe. 2. Una dintre formele fundamentale ale activităţii statului, care constă în judecarea pricinilor civile sau penale şi în aplicarea pedepselor prevăzute de lege. ♢ Expr. A chema (sau a se prezenta) în faţa justiţiei = a cita (sau a se prezenta) la judecată. 3. Dreptate, echitate. – Din fr. justice, lat. justitia.

Justiţie ≠ injustiţie

JUSTÍŢIE s. 1. v. instanţă. 2. v. dreptate.

justíţie s. f. (sil. -ţi-e), art. justíţia (sil. -ţi-a), g.-d. justíţii, art. justíţiei

JUSTÍŢI//E ~i f. 1) Totalitate a instanţelor judecătoreşti şi a legilor unui stat. ♢ A chema (sau a se prezenta) în faţa ~ei a cita (sau a se prezenta) la judecată. 2) Activitate a instanţelor judiciare ale unui stat; exerciţiu al puterii judiciare. 3) Principiu moral având ca esenţă conformitatea cu adevărul. 4) Caracter just; echitate; justeţe. [G.-D. justiţiei; Sil. -ţi-e] /<lat. justitia, fr. justice

JUSTÍŢIE s.f. 1. Totalitatea instanţelor judecătoreşti şi a legilor unei ţări; sistem de funcţionare a instanţelor judiciare. 2. Echitate, dreptate. [Gen. -iei. / < lat. iustitia].