LĂFĂÍ, lăfăiesc, vb. IV. Refl. 1. A sta comod pe ceva sau undeva, întinzându-şi corpul în voie. 2. A trăi comod, în belşug; a huzuri, a se desfăta. [Prez. ind. şi: lắfăi] – Din magh. leffenni „a bălăbăni, a atârna“.

LĂFĂÍ vb. 1. a se răsfăţa, (înv. şi reg.) a se proslăvi. (Se ~ pe cuptor.) 2. v. huzuri.

lăfăí vb., ind. prez. 1 sg. lăfăiésc/lăfăi, imperf. 3 sg. lăfăiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lăfăiáscă/lăfăie

A SE LĂFĂ//Í mă ~iésc intranz. 1) A sta comod, întinzându-şi corpul în voie. 2) A trăi din belşug şi fără griji; a huzuri. /<ung. leffenni