LECUÍ, lecuiesc, vb. IV. 1. Tranz. şi refl. A (se) îngriji, a (se) trata, a da sau a lua medicamente spre a (se) face sănătos; p. ext. a (se) vindeca, a (se) însănătoşi. 2. Refl. Fig. A nu mai dori cu nici un preţ să facă ceva (în urma unei întâmplări neplăcute). – Leac + suf. -ui.

LECUÍ vb. v. sătura, scăpa.

LECUÍ vb. v. însănătoşi.

lecuí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lecuiésc, imperf. 3 sg. lecuiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lecuiáscă

A SE LECU//Í mă ~iésc intranz. 1) (despre oameni) A reveni la starea normală după o boală; a deveni sănătos; a se vindeca; a se însănătoşi; a se îndrepta. 2) (despre leziuni, boli) A dispărea în urma unui tratament; a se vindeca. 3) fig. (despre persoane) A înceta de a mai avea dorinţe; a pierde pofta (de ceva). /leac + suf. ~ui

A LECU//Í ~iésc tranz. 1) (bolnavi sau boli) A supune unui tratament medical; a trata. 2) A face să se lecuiască; a tămădui; a vindeca. /leac + suf. ~ui