LEGĂTÚRĂ, legături, s.f. I. 1. Legare; mod de a uni două corpuri, prin care se limitează mobilitatea lor relativă şi care permite de obicei transmiterea unor mişcări de la unul la celălalt; joncţiune. ♦ Spec. Mod de împletire a firelor de urzeală cu firele de bătătură. ♦ Cuplare a mai multor conductoare electrice, a mai multor acumulatoare, pile etc. ♦ Unire a unor particule care constituie o moleculă, un atom, un nucleu etc. ♢ Forţă de legătură = forţă care uneşte între ele particulele constitutive ale unui sistem material. Energie de legătură = energie eliberată la formarea unui sistem material. 2. Mijloc de comunicare (aeriană, telegrafică etc.). 3. Piesă, dispozitiv, obiect (flexibil) care uneşte sau fixează două sau mai multe obiecte, cu care este fixat, imobilizat cineva sau ceva. 4. Basma. ♦ (Înv.) Cravată. ♦ Faşă, bandaj. 5. Scoarţele şi cotorul în care se află legată o carte. 6. Obiecte legate împreună (într-o pânză sau cu o sfoară, o curea etc.) spre a se păstra sau a se transporta mai uşor; sarcină, boccea; mănunchi. II. Fig. 1. Relaţie între fenomene, persoane, colectivităţi etc. 2. Relaţie de rudenie, de dragoste sau de prietenie. ♦ (Mai ales la pl.) Relaţie, cunoştinţă printre oamenii de seamă sau influenţi. 3. Contact stabilit şi menţinut între diferite persoane, instituţii, state etc. ♢ Agent de legătură = agent care ţine un contact permanent între două unităţi militare, între două grupuri de comandă etc. Om de legătură = om care asigură contactul permanent între două instituţii, două întreprinderi etc. 4. (Înv.) Acord, înţelegere, convenţie. 5. Concordanţă între părţile unei expuneri, ale unei argumentări. 6. (În loc. prep.) În legătură cu... = referitor la... – Lat. ligatura.

LEGĂTÚRĂ s. v. acord, angajament, aran-jament, bandaj, coardă, combinaţie, contract, convenţie, cravată, descântec, farmec, faşă, îndatorire, înţelegere, învoială, învoire, legământ, magie, obli-gaţie, pact, pansament, sarcină, tifon, tranzacţie, vrajă, vrăjitorie.

LEGĂTÚRĂ s. 1. legătoare, (înv.) legământ. (O ~ cam şubredă.) 2. (rar) snop, (reg.) smoc. (O ~ de chei.) 3. (pop.) boccea. (Şi-a luat ~ şi a plecat.) 4. v. basma. 5. v. mănunchi. 6. (FILOZ.) legătură universală v. interdependenţă. 7. înlănţu-ire, (rar) suită. (O ~ logică răsturnată.) 8. v. relaţie. 9. raport, relaţie, (livr.) contingenţă, nex, (înv.) legământ, referinţă, (grecism înv.) schesis. (Ce ~ este între ...?) 10. v. contact. 11. v. unitate. 12. (CHIM.) legătură covalentă v. covalenţă; legătură de hidrogen = punte de hidrogen; legătură electrovalentă v. electrovalenţă; legătură heteropolară v. electrovalenţă, legătură homeopo-lară v. covalenţă; legătură ionică v. electrovalenţă. 13. (FIZ.) legătură conductivă = legătură galva-nică; legătură galvanică v. legătură conductivă. 14. comunicaţie. (S-a restabilit ~ între cele două oraşe.) 15. (TEXT.) armură. (~ de tricot.)

legătúră s. f., g.-d. art. legătúrii; pl. legătúri

LEGĂTÚR//Ă ~i f. 1) Mod de reunire, de asamblare a două corpuri prin care se limitează mobilitatea lor relativă şi care permite, de obicei, transmiterea unor mişcări de la unul la celălalt. 2) Obiecte de acelaşi fel legate împreună; mănunchi. 3) Ansamblu de obiecte învelite în ceva; boccea. 4) Fâşie de tifon folosită pentru pansare; bandaj; faşă. 5) Copertele şi cotorul în care este legată o carte. 6) Mod de încrucişare a firelor la ţesut sau la tricotat. 7) Mijloc de comunicare între diferite puncte (rutiere, feroviare, aeriene, telefonice, radiofonice etc.); comunicaţie. 8) mai ales la pl. Relaţie între fenomene, obiecte, persoane, comunităţi. ~i de prietenie. 9) Concordanţă, consecvenţă între părţile unei expuneri. 10) Dispozitiv care leagă două sau mai multe piese, mecanisme, instalaţii. 11) chim. Forţă care leagă între ei atomii unei molecule. [G.-D. legăturii] /<lat. ligatura

legatura electrica la pamant, pentru protectie echipament si utilizator

legatura dintre doua linii de cale ferata (legate intre ele cu eclise si suruburi si care prezinta spatii intre capetele lor, spatii necesare dilatarii la temperaturi inalte)