BASMÁ, basmale, s.f. Bucată de pânză sau de mătase (colorată), folosită de femei pentru a-şi înveli capul, spre a lega şi a duce în ea ceva, ca batistă etc. ♢ Expr. A scoate (pe cineva) basma curată= a scoate (pe cineva) nevinovat. A ieşi (sau a scăpa) basma curată= a scăpa cu bine dintr-o incurcătură. [Var.: (înv.) băsmá s.f.] – Din tc. basma.

BĂSMÁ s.f. v. basma.

BASMÁ s. v. batistă.

BASMÁ s. legătură, tulpan, (pop.) testemel, (înv. şi reg.) peştiman, (prin Munt.) barabun, (Olt., Mold. şi Transilv.) cârpă, (Maram.) şirincă, (înv., în Transilv.) felegă. (Are o ~ pe cap.)

basmá s. f., art. basmáua, g.-d. art. basmálei; pl. basmále

BASMÁ ~le f. 1) Bucată de ţesătură (uni sau pestriţată) având formă pătrată sau triunghiulară şi folosită, mai ales de femei, pentru a-şi acoperi capul; batic. ♢ A scoate (pe cineva) ~ curată a scoate (pe cineva) nevinovat dintr-o afacere (murdară). A ieşi (sau a scăpa) ~ curată a ieşi (a scăpa) cu bine dintr-o încurcătură. 2) pop. Bucată mică de pânză, folosită pentru a şterge nasul sau faţa; batistă. [Art. basmaua; G.-D. basmalei] /<turc. basma

basmá (-ále), s.f. – 1. (Înv.) Ţesătură imprimată. – 2. Batic; batistă. – Mr. băsmă, megl. basmă. Tc. basma „imprimeu“ (Roesler 588; Lokotsch 264; Berneker 264; Ronzevalle 45) de un provin şi bg., rut. basma „indiană“, rus. basma „document care poartă pecetea hanului“. După Miklosich, Wander., din rom. provine pol. basaman. Der. basmangiu, s.m. (fabricant sau vînzător de basmale) reprezintă tc. basmaci (Şeineanu, II, 41).