LEGÍTIM, -Ă, legitimi, -e, adj. 1. Care este întemeiat pe lege, care se justifică prin lege. ♢ Legitimă apărare = situaţie în care cineva comite un act de violenţă pedepsit de lege, dar justificat ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate şi injuste. ♦ (Despre căsătorie) Făcut cu îndeplinirea formelor legale; (despre soţi) căsătorit legal; (despre copii) născut din părinţi căsătoriţi sau recunoscut de tată. 2. Care este justificat, îndreptăţit; just, echitabil. [Acc. şi: legitím] – Din fr. légitime, lat. legitimus.

Legitim ≠ nelegitim

LEGÍTIM adj. 1. v. fundamentat. 2. v. îndreptăţit.

legítim adj. m., pl. legítimi; f. sg. legítimă, pl. legítime

LEGÍTIM ~ă (~i, ~e) 1) Care este stabilit prin lege; fondat pe lege. Drept ~. Revendicare ~ă. ♢ ~ă apărare act de violenţă folosit în scop de apărare şi justificat de lege, comis împotriva unei persoane care săvârşeşte un atac ilegal. 2) (despre căsătorie) Care este consfinţit prin lege; încheiat, respectându-se prescripţiile legale. 3) (despre soţi) Care este căsătorit legal. 4) (despre copii) Care este născut din părinţi căsătoriţi legal sau este recunoscut de tată. 5) Care este considerat ca fiind just; îndreptăţit; justificat; motivat. /<fr. légitime, lat. legitimus

LEGÍTIM, -Ă adj. 1. Legal. ♢ Legitimă apărare = situaţie în care se comite un act de violenţă justificat legal ca un act de apărare împotriva unei agresiuni imediate şi injuste. 2. Just, drept; justificat, îndreptăţit. [< fr. légitime, cf. lat. legitimus].