LUSTRUÍ, lustruiesc, vb. IV. Tranz. A da lustru¹ (prin frecare), a face să lucească, să sclipească suprafaţa unui obiect. ♢ Maşină de lustruit = maşină pentru lustruirea mecanizată a pieilor. Piatră de lustruit = piatră de fildeş, de agat sau de onix, de forma unei lopăţele sau a unui pinten, prevăzută cu un mâner de lemn, care serveşte la lustruirea aurului sau a vopselei aplicate pe marginile foilor la cărţi şi la reviste. ♦ Tranz. şi refl. Fig. A (se) găti, a (se) ferchezui; p. ext. a (se) pune într-o lumină favorabilă; a (se) lăuda. – Lustru¹ + suf. -ui.

LUSTRUÍ vb. 1. a făţui. (A ~ un obiect.) 2. v. şlefui. 3. a face, a văcsui, (Bucov.) a puţui, (prin Transilv. şi nordul Munt.) a puţului. (A ~ cuiva încălţămintea.)

lustruí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. lustruíesc, imperf. 3 sg. lustruiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. lustruiáscă

A SE LUSTRU//Í mă ~iésc intranz. 1) A se găti manifestând o deosebită grijă pentru aspectul exterior. 2) fig. A-şi atribui calităţi, merite, etalându-le; a se prezenta într-o lumină foarte favorabilă; a se lăuda. /lustru + suf. ~ui

A LUSTRU//Í ~iésc tranz. (obiecte, suprafeţe) A supune unor operaţii speciale (frecare, poleire, şlefuire etc.) pentru a da lustru. ~ o mobilă. /lustru + suf. ~ui