MĂLURÁ, pers. 3 mălurează, vb. I. Refl. (Despre cereale) A se umple de mălură (1), a se înnegri din cauza mălurei, a se îmbolnăvi de mălură. – Din mălură.

MĂLURĂ, măluri, s.f. 1. Boală a grâului şi a altor păioase, cauzată de unele specii de ciuperci care produc în boabe o pulbere neagră, formată din spori. 2. Numele mai multor specii de ciupeci microscopice care trăiesc parazite pe grâu sau pe alte graminee şi care produc mălura (1) (Tilletia). 3. Boabe de cereale atinse de mălură (1); pulbere neagră din interiorul lor. 4. (Bot.; pop.) Neghină. – Cf. ngr. m e l í n i.

MĂLÚRĂ s. v. năgară, neghină, zizanie.

MĂLÚRĂ s. (FITOP.) (reg.) tăciune. (Boala plantelor numită ~.)

mălurá vb., ind. prez. 3 sg. mălureáză

mălúră/mălură s. f., g.-d. art. mălúrii/mălurii , pl. mălúri/măluri

mălúră/mălură s. f., g.-d. art. mălúrii/mălurii , pl. mălúri/măluri

A SE MĂLUR//Á se ~eáză intranz. A se îmbolnăvi de mălură; a fi atins de mălură. /Din mălură

MĂLÚRĂ f. 1) Boală care atacă unele plante graminee, cauzată de ciuperci parazite ce distrug conţinutul boabelor, formând în interiorul lor o pulbere neagră. 2) Ciupercă microscopică care produce această boală. 3) Pulberea neagră din interiorul boabelor atacate de această ciupercă. [G.-D. mălurii; Acc. şi mălură] /cf. ngr. méluri