MIREÁSMĂ, miresme, s.f. 1. Miros plăcut şi puternic, răspândit mai ales de plante şi flori; parfum, aromă. 2. (La pl.) Uleiuri sau substanţe aromatice plăcut mirositoare, cu care se unge corpul, se parfumează în casă etc.; balsam. – Din sl. mirizma.

Mireasmă ≠ miasmă

MIREÁSMĂ s. 1. aromă, balsam, parfum, (astăzi rar) boare, (rar) mirodenie, (reg.) şmag, (Mold. şi Bucov.) miroznă, (înv.) odor, olm. (Din grădină venea o ~ ameţitoare de flori.) 2. v. balsam.

mireásmă s. f., g.-d. art. mirésmei; pl. mirésme

MIR//EÁSMĂ ~ésme f. Miros plăcut, pătrunzător; parfum; aromă. /<sl. mirizma