MITITÉL, -EÁ, -ÍCĂ, mititei, -ele, adj., s.m. 1. Adj. Diminutiv al lui mic; micuţ. ♢ Expr. De mititel = de mic copil; de tânăr. A se face mititel = a se strânge (pentru a nu fi văzut); p. ext. a lua o atitudine modestă, umilă (în faţa cuiva). ♦ (Substantivat) Apelativ afectuos pentru a vorbi cu sau despre un copil ori (ir.) cu sau despre o fiinţă tânără, naivă. 2. S.m. Cârnăcior făcut din carne tocată, amestecată cu diverse condimente, care se mănâncă fript la grătar; mic. 3. S.m. (Pop.; art.) Unul dintre numele dracului. – Din mic.

MITITÉL adj., s. 1. adj. micuţ, (pop.) micşor, micşorel, micutel, micuţel, (reg.) michiţ, mititioc. (Un copil ~.) 2. s. mic. (A mâncat doi ~ cu pâine.)

mititél adj. m., pl. mititéi; f. sg. mititícă/mititeá, pl. mititéle

mititél s. m., pl. mititéi

MITITÉ//L ~i m. Preparat culinar de forma unui cârnăcior, făcut din carne tocată, cu adaos de condimente şi prăjit la grătar. /Din mic