NĂVÁLĂ, năvale, s.f. 1. Faptul de a se îngrămădi (cu grabă) undeva; înghesuială, îmbulzeală; (concr.) mulţime de oameni sau de obiecte (în mişcare). ♢ Loc. vb. A da năvală = a năvăli. 2. Faptul de a se repezi undeva, spre sau în ceva; mişcare impetuoasă, fugă. ♦ Grabă, iuţeală, zor. ♦ (Adverbial) în chip năvalnic, impetuos. 3. Faptul de a se repezi la cineva cu intenţii agresive. 4. Izbucnire, răbufnire (extrem de violentă); revărsare abundentă (şi violentă). – Din năvăli (derivat regresiv).

NĂVÁLĂ s. v. asalt.

năválă s. f., g.-d. art. năválei; pl. năvále

NĂVÁL//Ă ~e f. 1) Înaintare impetuoasă (mai ales, prin surprindere) asupra duş-manului. ♢ A da ~ a) a năvăli; b) a se repezi. 2) Pătrundere masivă a unei armate într-o ţară străină cu scopuri de cotropire; invazie. 3) Mişcare nestăvilită. ~a apelor. 4) (despre fiinţe) Îngrămădire (grăbită) într-un singur loc. ♢ La pomană, ~ se spune, când cineva caută să beneficieze de ceva fără cheltuieli. /v. a năvăli