NEMURÍRE s.f. 1. Calitatea de a fi nemuritor (1); faptul de a trăi veşnic; stare a celui ce este nemuritor; (în limbajul bisericesc) viaţă veşnică. ♢ Loc. adv. (Fam.) La nemurire = a) fără sfârşit, veşnic; b) extrem de tare, de intens, de mult. 2. Amintire menită să reziste timpului, destinată să trăiască veşnic; glorie veşnică. ♢ Loc. vb. (Rar) A trece la nemurire = a nemuri, a imortaliza. – Din nemuritor (derivat regresiv).

Nemurire ≠ moarte, murire

NEMURÍRE s. v. veşnicie.

nemuríre s. f., g.-d. art. nemurírii

NEMURÍRE f. 1) rel. Viaţă fără de moarte; existenţă veşnică. ♢ La ~ fără sfârşit. 2) fig. Amintire nemuritoare; slavă veşnică. /Din nemuritor