NEMURITÓR, -OÁRE, nemuritori, -oare, adj., subst. 1. Adj., s.m. şi f. (În unele concepţii religioase şi în basme) (Fiinţă, suflet) care nu moare niciodată, care trăieşte veşnic. 2. S.m. Spec. Zeu, Dumnezeu. 3. Adj. Care este menit să reziste timpului, care este destinat să trăiască veşnic în amintirea oamenilor; care este destinat gloriei, celebrităţii eterne; nepieritor. – Ne- + muritor.

Nemuritor ≠ trecător, pieritor, muritor

NEMURITÓR adj. v. veşnic.

nemuritór adj. m., s. m., pl. nemuritóri; f. sg. şi pl. nemuritoáre, g.-d. sg. art. nemuritoárei

NEMURIT//ÓR ~oáre (~óri, ~oáre) (negativ de la muritor) Care trăieşte veşnic în amintire. /ne- + muritor