NESFÂRŞÍT¹, nesfârşituri. s.n. Ceea ce nu are (sau pare că nu are) limită în spaţiu sau în timp; nemărginire, infinit. ♢ Loc. adv. La nesfârşit = continuu, întruna, necontenit, ♢ Eternitate, veşnicie. – Ne- + sfârşit.

NESFÂRŞÍT², -Ă, nesfârşiţi, -te, adj. 1. Care nu se sfârşeşte, nu are limite (în timp sau spaţiu), nu încetează, nu se consumă, care nu are sfârşit; fără sfârşit; fără margini: etern, veşnic; infinit. 2. Foarte mare, foarte întins, foarte numeros, foarc intens. ♦ (Adverbial) Extrem de..., foarte. – Ne- + sfârşit.

Nesfârşit ≠ sfârşit, terminat

NESFÂRŞÍT adj. 1. v. interminabil. 2. v. continuu. 3. v. veşnic. 4. v. inepuizabil. 5. v. extraordinar. 6. v. nemărginit. 7. v. imens.

NESFÂRŞÍT s. v. nemărginire.

nesfârşít adj. m. (sil. mf. -sfâr-), pl. nesfârşíţi; f. sg. nesfârşítă, pl. nesfârşíte

nesfârşít s. n. (sil. mf. -sfâr-), pl. nesfârşíturi

NESFÂRŞÍT² ~uri n. 1) Întindere fără margini; spaţiu nemărginit. 2) Durată nelimi-tată de timp; existenţă infinită; veşnicie; eternitate. /ne- + sfârşit

NESFÂRŞÍ//T¹ ~tă (~ţi, ~te) (negativ de la sfârşit) 1) Care are loc fără întrerupere; necontenit; neîntrerupt; continuu. 2) (despre întinderi, spaţii) Care nu are capăt; nemăr-ginit; infinit; nelimitat. /ne- + sfârşit