OBOSÍ, obosesc, vb. IV. Intranz. şi refl. A pierde puterile (fizice sau intelectuale) în urma unui efort îndelungat; a osteni. ♢ Tranz. M-au obosit drumurile. ♦ Refl. A depune eforturi (intense) pentru a face ceva. – Din bg. oboseja, scr. obositi.

OBOSÍ vb. 1. a osteni, (Ban.) a tăbărî. (A ~ de atâta efort.) 2. v. munci. 3. v. deranja.

obosí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. obosésc, imperf. 3 sg. oboseá; conj. prez. 3 sg. şi pl. oboseáscă

A SE OBOS//Í mă ~ésc intranz. A depune eforturi susţinute; a se strădui din răsputeri; a se necăji; a se chinui; a se căzni; a se munci; a se osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi

A OBOS//Í ~ésc 1. intranz. (despre fiinţe) A-şi pierde puterile (în urma unui consum de energie); a ajunge în stare de slăbiciune; a osteni. 2. tranz. (fiinţe) A face să-i slăbească puterile; a aduce într-o stare de slăbiciune; a osteni. /<bulg. oboseja, sb. obositi