OCEÁN, oceane, s.n. Vastă întindere de apă sărată de pe suprafaţa globului, delimitată de continente. ♢ Oceanul planetar (sau mondial) = totalitatea oceanelor şi a mărilor, cu legătură între ele, formând o singură masă lichidă. ♦ Fig. Întindere nemărginită, noian, imensitate; mulţime nemărginită. – Din lat. oceanus, germ. Ozean, fr. océan.

OCEÁN s. (GEOGR.) 1. apă, (înv.) mare, noian. (Navighează pe ~ până în India.) 2. oceanul planetar = oceanul mondial; oceanul mondial v. oceanul planetar.

oceán s. n. (sil. -cean), pl. oceáne

OCEÁN ~e n. 1) Vastă întindere de apă sărată, care ocupă spaţiul dintre continente. 2) fig. Întindere sau mulţime nemărginită. ♢ ~ul planetar (sau mondial) totalitate a oceanelor şi mărilor de pe globul pământesc care comunică între ele. [Sil. -cean] /<lat. oceanus, fr. océan, germ. Ozean

OCEÁN s.n. Întindere vastă de apă sărată care acoperă suprafeţele dintre continente. ♢ Ocean planetar = ansamblul oceanelor şi mărilor globului terestru. ♦ (Fig.) Întindere nemărginită. // (În forma oceano-) Element prim de compunere savantă cu semnificaţia „(referitor la) ocean“. [Pron. o-cean, pl. -ne, -nuri. / cf. fr. océan, lat. oceanus, gr. okeanos].