ONDULÁ, ondulez, vb. I. 1. Intranz. A avea o mişcare ondulatorie, a se legăna ca udele apei; a se undui. ♦ A prezenta un contur sinuos; a şerpui; a se arcui. 2. Tranz. A da unei benzi, unei table formă de valuri, de ondulaţii. 3. Tranz. A face cârlionţi; a bucla, a încreţi părul. ♢ Refl. S-a ondulat singură. [Var.: (pop.) undulá vb. I.] – Din fr. onduler.

ONDÚLĂ s. v. buclă.

ONDULÁ vb. 1. v. undui. (Suprafaţa apei se ~.) 2. a (se) bucla, a (se) cârlionţa, a (se) inela, a (se) încreţi, (rar) a (se) zulufa, (prin Olt. şi Munt.) a (se) scârlionţi. (Şi-a ~ părul.)

ondulá vb., ind. prez. 1 sg. onduléz, 3 sg. şi pl. onduleáză

A ONDUL//Á ~éz 1. intranz. 1) A se legăna ca valurile unei ape; a undui. 2) A descrie o linie şerpuitoare; a şerpui. 2. tranz. A face să se onduleze. /<fr. onduler

A SE ONDUL//Á se ~eáză intranz. 1) (de-spre păr) A se face bucle; a deveni buclat; a se cârlionţa; a se încreţi; a se bucla. 2) (despre păr) A fi aranjat în bucle. 3) (despre materiale, stofe etc.) A căpăta formă de valuri. /<fr. onduler

ONDULÁ vb. I. 1. intr. A se mişca, a se legăna (ca undele, ca valurile de apă); a avea ondulaţii. ♦ A şerpui. 2. tr. A încreţi părul. [Var. undula vb. I. / < fr. onduler].