ORBÁLŢ, (1) orbalţuri, s.n., (2) orbalţi, s.m. (Înv. şi pop.) 1. S.n. Erizipel, brâncă. 2. S.m. Numele a două plante erbacee întrebuinţate în medicina populară: a) plantă veninoasă, cu tulpina subţire, cu frunze mari şi flori mici, albe-gălbui (Actaea spicata); b) silnică. – Din magh. orbánc.

ORBÁLŢ s. (BOT.; Actaea spicata) (reg.) iarba-sfân-tului-Cristofor, iarba-tâlharului, iarbă-de-orbalţ.

ORBÁLŢ s. v. erizipel, reumatism, silnic.

orbálţ (bot.) s. m., pl. orbálţi

orbálţ (erizipel) s. n., pl. orbálţuri

ORBÁLŢ¹ ~uri n. pop. Boală infecţioasă manifestată prin inflamarea şi înroşirea pielii, prin dureri şi stare febrilă; brâncă; erizipel. /<ung. orbánc

ORBÁLŢ² ~i m. Plantă erbacee veninoasă, cu tulpina erectă, subţire, şi cu frunze ovale, zimţate. /<ung. orbánc