SÍLNIC, -Ă, silnici, -ce, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care se face în silă, de nevoie; care este impus, forţat, silit² (1). ♢ Muncă silnică = pedeapsă judiciară grea, care se aplică pentru fapte penale grave, constând din închisoare şi muncă forţată (în ocnele de sare). ♦ Care este ilegal. 2. Greu de suportat, apăsător, penibil. 3. Care este nenatural; forţat. 4. Dificil, greoi, anevoios. ♦ (Rar) Silit² (2). II. S.m. şi f. (Rar la f.) Numele a două plante erbacee din familia labialelor, cu tulpina târâtoare, cu flori albastre sau violete, ale căror flori şi frunze se întrebuinţează în medicina populară (Glechoma hederaceum şi hirsutum). – Din sl. silĩnĩkŭ.

SÍLNIC s. v. siluitor.

SÍLNIC s. (BOT.; Glechoma hederaceum) (reg.) nejelnică, orbalţ, prelungoasă, prelunjoară, rărunchioasă, rotunjoară, coarda-ielelor, pipe-rul-apelor, (înv.) pristenior.

SÍLNIC adj. v. anevoios, dificil, grabnic, grăbit, greoi, iute, întins, precipitat, rapid, repede, repezit, zorit.

SÍLNIC adj. 1. forţat, impus, silit. (Muncă ~.) 2. brutal, forţat, violent. (Mijloace ~.) 3. v. abuziv. 4. v. afectat.

sílnic adj. m., s. m., pl. sílnici; f. sg. sílnică, pl. sílnice

SÍLNI//C¹ ~că (~ci,~ce) 1) Care se face în silă, cu neplăcere, fără tragere de inimă. 2) Care se face cu de-a sila, prin constrângere; forţat. 3) rar Care este greu (de făcut, de rezolvat); cu dificultăţi; anevoios. /<sl. siliniku

SÍLNI//C² ~ci f. Plantă erbacee cu tulpină târâtoare, păroasă, ale cărei frunze şi flori sunt folosite în scopuri medicinale. /<sl. siliniku